Amenajarea casei în stil Feng Shui presupune câteva cunoștinte generale. Feng shui este o artă chinezească veche care creează armonie și atrage noroc prin interacțiunea cu mediul înconjurator. Un living feng shui înseamnă să decorezi încăperea astfel încât să permiți circulația energiei “chi”- energia pozitivă și sănătoasă, care să îmbunătățească armonia în familie și calitatea vieții tale, în general.
Nu trebuie să te gândești la modificări radicale în casă, ai nevoie doar de câteva schimbări în locuință. Iată câteva sfaturi pentru amenajarea unui living în stil Feng Shui:
Decorarea în stil feng shui trebuie să reflecte o stare de calm și relaxare în încăpere.
Intrarea în casa și în living trebuie să fie liberă, fără vreun obstacol și în perfectă ordine. Trebuie să ai multă lumină în cameră, fără colțuri întunecate.
Încearcă să nu ai foarte mult mobilier în cameră. Trebuie să eviți aglomerația și dezordinea în camera. Aranjează-ți mobila în forma circulară sau dreptunghiulară, alegând punctul focal chiar în mijlocul camerei. Nu este bine să ai mobilier în mijlocul camerei, cum nu e bine să ai fotolii care să fie așezate cu fața la ușa sau la fereastră. În mijlocul camerei poți avea, în schimb, o masă rotundă, care este ideală pentru o bună circulație a energiei pozitive.
S-ar putea să te intereseze și:
Amenajare dormitor în stil feng shui
Amenajare baie în stil feng shui
Daca ai în living o bibliotecă sau rafturi cu cărți, trebuie să știi că orice colț sau ascuțime produce săgeți otravite de energie negativa și asta e rău pentru feng shui. Ca să le contracarezi, tot ce trebuie să faci este să plasezi plante sau materiale de-a lungul acestor margini, fiindcă acestea combat efectele negative. Ai grijă unde așezi televizorul sau sistemul audio, fiindcă undele electromagnetice generate de acestea alunga energia pozitiva, de aceea acestea nu trebuie sa ocupe un loc central in încapere, alege mai bine un colț.
Daca ai oglindă în living, nu o plasa în partea opusa a ușii, pentru că energia pozitivă “chi” să nu fie reflectată spre ieșirea din încăpere.
Pentru că feng shui se referă la energia masculină-yin și cea feminine-yang și la o armonie a acestora, încorporează elemente ale energiei feminine în living, cum ar fi perne pe jos sau pe canapea, flori proaspete pe masa și plante în cameră. Evită să pui în living fotografii triste sau fotografii care îți pot influența negative starea de spirit.
Culorile și feng shui-ul
În final, trebuie să te gândesti și la culorile din living. Trebuie să folosești culori deschise care atrag multă energie pozitivă. Dacă preferi culorile mai închise, trebuie să creezi un echilibru: mobilierul să fie deschis la culoare sau decorațiunile, perdelele și draperiile trebuie să fie deschise la culoare, ca să egaleze balanța între deschis și închis.
Dacă ți-a plăcut articolul, ne-ar bucura un like & share.:)