Cum alegi salteaua – ghid în 7 pași

2
2110
O stea2 stele3 stele4 stele5 stele (13 voturi, medie: 4,77 din 5)
Încarc...
Cum alegi salteaua

Cum alegi salteaua – un scurt ghid practic

Salteaua este un obiect banal ce ne marcheaza viața în mod direct și pe termen lung, influențând starea noastră de spirit din timpul zilei prin calitatea somnului. Cum alegi salteaua influențeaza calitatea somnului, deci, decizia de cumparare trebuie să fie una bine documentată pentru a obține maximum de confort din bugetul pe care îl avem la dispoziție.

Vă prezentăm mai jos un scurt ghid despre cum alegi salteaua potrivită în funcție de cele mai importante criterii.

Cei 7 cei mai importanți factori de care trebuie să ținem cont când ne hotărâm să cumpărăm o saltea:

  1. Durata de viață a saltelei
  2. Tipul saltelei
  3. Bugetul
  4. Fermitatea
  5. Pozițiile de dormit
  6. Greutatea corpului
  7. Întreținerea

 

 

Durata de viață a saltelei

Viata saltelei voastre este un factor foarte important in decizia de schimbare cu una noua. De regulă durata de viață a unei saltele este de aproximativ 8 ani. Totuși, in functie si de alti factori anumite modele de saltele pot avea o viata mai lunga 10-12 ani. Cand ne referim la durata de viata, avem în vedere perioada de timp în care salteaua își păstreză proprietățile fizici initiale, fără a afecta calitatea somnului și confortul corpului .

Dacă vă treziți obosit sau vă incomodează ceva în timpul somnului, aveți dureri de spate sau de mușchi  dimineața când vă treziți, luați în considerare schimbarea saltelei.

În funcție de materialul din care este realizată salteaua vă arătam mai jos un grafic cu durata de viață medie a fiecărui tip de saltea.

Durata de viata a saltelei

Asadar cand alegeți să cumpărați o saltea nouă gândiți-vă că faceți o alegere pe 8-10 ani și în concluzie merită un efort suplimentar de documentare.

Tipul saltelei

Tipul saltelei de care o persoană are nevoie  variază în funcție de nevoile personale ale fiecăruia, de stilul și poziția din timpul somnului. Dacă nu ești specialist din industria saltelelor, exista o mare șansă să nu știi exact ce tip de saltea ți se  potrivește. Vom detalia mai jos tipurile de saltele și pentru ce tip de somn sunt potrivite.

Saltea Hybrid

Salteaua Hibrid este o denumire generică a unor tipuri de saltea ce îmbină mai multe tipuri de materiale în diverse grosimi pentru o experiență plăcută în timpul somnului. Materialele din care se realizează aceste saltele sunt : latex , spumă polyuretanica, diverse tipuri de arcuri, etc. Aceste tipuri de saltele sunt fabricate să servească anumite nevoi specifice pentru somn. De exemplu o saltea hibrid realizată dintr-o combinație de latex și spumă cu memorie asigura un grad bun de elasticitate  – salt – un răspuns mai bun la greutatea corpului și mișcări, senzație de răcorire – toate acestea asigurate de latex. În același timp spuma cu memorie asigura confortul sprijinul corpului într-o poziție relaxantă și înlătură o mare parte din senzația de presiune.

Potrivita pentru: Toți cei care doresc maxim de la o saltea. Este una din cele mai bune combinatii de saltele ce asigura confort, sutinere a coloanei vertebrale, senzatie de racorire în timpul somnului, un raspuns corect la greutatea corpului.

Recomadarea noastră: 

Saltea Smarald Royal

Salteaua Smarald Royal are o structura Pocket Spring, cu arcuri împachetate individual. Acest tip de arcuri asigura un grad maxim de independență față de mișcările partenerului.

Vezi detalii„]

 

Saltea Latex

Saltele fabricate exclusiv din latex. Acestea sunt renumite pentru efectul de racorire în timpul somnului, sensibilitate mare la greutate și elasticitate. Avantajul față de saltele cu strat din spumă cu memorie este că salteaua își revine mult mai repede din acea forma a corpului. Saltele din latex integral ofera o foarte buna sustinere a corpului scăzând apăsarea în punctele de presiune ale organismului. Răspunsul rapid și foarte bun la schimbarea poziției corpului.

Citeste si  Cum sa amenajezi o garsoniera

Potrivită pentru: Pentru cei ce doresc elasticitate mai mare decât cele hybrid, senzația de răcorire în timpul somnului. Recomandată celor cu dureri de spate sau coloană.

Recomandare: 

Saltea Latex Silvercare VIENA

saltea latex

Materialul saltelei, latex-ul este ideal pentru cine vrea sa doarma intr-un mod natural si sanatos. Salteaua este elastica si anti-alergica. Datorita prezentei microcelulelor de aer intercomunicante, spuma de latex permite o aerisire interna superioara, o stabilitate termica crescuta, iar elasticitatea ei permite mularea efectiva pe corp in timpul somnului.

Vezi detalii

Saltea din spumă cu memorie

După cum îi spune și numele salteaua din spumă cu memorie este fabricată exclusiv din spumă cu memorie, în diverse densități și grosimi și în mai multe straturi. Spuma cu memorie este un material vasco-elastic sensibil la presiune si temperatura care se muleaza pe forma corpului tau atunci cand esti în pat.

Recomandare:

Salteaua Venus Eco Memory

Salteaua Venus Eco Memory va ofera suportul de care aveti nevoie in momentele de relaxare si somn. Salteaua are un nucleu format din: 14 cm spuma poliuretanica cu densitate 28 kg/mc.

Vezi detalii

 

 

 

 

 

 

Bugetul

Bugetul pentru o saltea trebuie să fie unul generos mai ales dacă suferiți de afecțiuni ale spatelui sau coloanei. Ca să dimensionați bugetul corect împărțiți-l la durata de viață a saltelei și astfel veți obține costul confortului dvs. anual sau lunar. Vom lua un exemplu de calcul o saltea de 80X200, saltea standard pentru o persoană.

Saltea cu arcuri pret mediu 300 lei durata medie de viață 8 ani, cost per an 37.5 lei

Saltea hybrid pret mediu 450 lei, durata  medie de viață 10 ani cost per an 45 lei

Saltea latex pret mediu 650 lei, durată medie de viață 12 ani, cost per an 54,16 lei

Așadar diferența dintre o saltea cu arcuri și o saltea din latex este de doar 16.66 lei pe an. Credem că merită efortul pentru a-ți asigura un somn liniștit și odihnitor. Propunerea noastră de bugetar fi 550-600 lei pentru o saltea de o persoană. Puteți găsi la acest preț o saltea de calitatea foarte bună. Pentru o saltea dublă bugetul recomandat de noi ar fi 1200 de lei. Dacă vă permiteți să așteptați sezonul de reduceri puteți să vă încadrați cu acest buget la o saltea peste medie.

 

 

Fermitate

Cea mai des întâlnită întrebare din partea clienților ce caută o saltea este, după preț :), cât de fermă este salteaua? Aceasta este și una dintre cele mai dificile întrebări. Felul în care simți fermitatea unei saltele depinde de definiția fiecăruia de moale, mediu și fermă. E foarte subiectiv. În plus, tipul corpului, greutatea, dimensiunea și alți factori joacă un rol foarte important.

Marea majoritatea a cumpărătorilor confundă susținerea cu fermitatea. O saltea care oferă un sprijin bun înseamnă că vă menține coloana dreaptă, aliniată corectă fără a crea puncte de presiune. Dacă o saltea nu oferă suport adecvat, vă veți trezi mai mult decât sigur cu o durere sau așa numitele junghiuri, dureri intercostale. Fermitatea se referă mai mult la cât de confortabilă se simte o saltea inițial. Indiferent dacă este tare sau moale, nivelul optim de fermitate merge mână în mână cu confort. Pentru a determina gradul de fermitate pe care corpul dvs il tolerează cel mai bine, recomandarea noastră este să testați salteau în magazin. Nu neapărat pentru un anumit tip ci mai degrabă pentru a determina nivelul de fermitate. Sfat: Când testați saltele încercați să fiși cât mai lejer îmbrăcat – fără sacou sau haină.

Citeste si  Cum alegi culoarea covorului

Am reprezentat mai jos o scară a fermității saltelelor pentru a vedea exact care este plaja dorită de majoritatea cumpărătorilor.

Zona celtrală de fermitate 4-5-6 este zona cea mai tolerată de cei mai mulți cumpărători (peste 75%), așadar există foarte mari șanse ca salteaua pe care v-o doriți să fie în aceatsă zonă a indicelui de fermitate.

 

 

 

Pozițiile de dormit

Pe spate, pe burtă, ușor aplecat de o parte sau fără pernă. Cu toții dormim în poziții unice, cu o dinamică a corpului în timpul somnului ce are caracteristici particulare pentru fiecare în parte. Mare problemă este că în general cumpărătorii nu aleg salteaua în funcție de poziția în care dorm cea mai mare parte din timpul somnului.

Pe o parte

Majoritatea persoanelor ce dorm pe o parte nu rămân mult timp în această poziție.De multe ori se rotesc cu ambele picioare drepte, pana la unul drept si unul indoit sau ambele indoite. Cu această schimbare constantă de pozișie, cei ce dor pe o parte au nevoie de o saltea cu fermitate de la moale la mediu, de obicei ceva în intervalul 3-6 din 10 (unde 10 este cel mai ferm). O saltea moale cu multă susținere va scuti punctele de presiune pe gât și spate.

Fermitatea și sensibilitatea sunt incredibil de importante pentru persoanele ce dorm lateral, deoarece au nevoie de o saltea care este suficient de moale pentru a conturna curbele corpului. O saltea care este prea fermă nu conturează forma corpului, ducând la o lipsă de sprijin care, de obicei, creează puncte de presiune care conduc la dureri de spate, dureri la nivelul gâtului și / sau la dureri la umăr.

Pe spate

Fermitatea și susținerea sunt foarte importante pentru persoanele care dorm pe spate. O saltea care este prea moale va crea puncte de presiune pe spate, fără a oferi o forța adecvată de împingere de care au nevoie. În plus, în cazul în care patul nu susține corect persoana, alinierea vertebrelor va fi incorectă, ceea ce ar putea duce la probleme ale spatelui pe termen lung. Fermitatea ideală a saltelei este cea care este suficient de moale pentru a elimina punctele de presiune, dar are încă un sprijin mare. De obicei, este adecvat un nivel de fermitate în gama 4-7.

 

 

Greutatea corpului

Greutatea corpului deși pare un factor neimportant este crucială în modul cum alegi salteaua. În funcție de greutatea și forma corpului, este posibil să aveți nevoie de un anumit tip de saltea sau de fermitate pentru a avea confortul necesar și suportul ideal de care corpul dumneavoastră are nevoie. Nu există o formulă perfectă sau salteaua „cea mai bună” pentru toată lumea. Va prezentăm mai jos câteva linii directoare pentru a vă ajuta să vă adaptați greutatea și preferințele cu saltea ideală:

Ai in jur de 65 de kilograme. Pentru a simți o fermitate între 5-7,având în vedere că greutate este una destul de  mică, scădeți indicele de fermitate cam cu 1 pct. Astfel, corpul dvs se afundă mai ușor în stratul de sus al saltelei exact cât e nevoie pentru a simți fermitatea perfectă.Deciăn loc de 6 să zicem uitați-vă la o saltea cu indicele de fermitate 5.

Citeste si  Cum îți amenajezi biroul de acasa- sfaturi și idei practice

Cântărești între 65 și 90 kg. Ești norocos să fii în zona în care producatorii de saltele au cea mai variată gamă de produse. O saltea cu fermitatea între 5 și 7 ți se potrivește perfect.

Ai mai mult de 90 kg. Utilizatorii cu o greutate mai mare de 90 kg pun mai multă presiune pe saltea și drept urmare aceasta trebuie adaptată greutății lor. Stratul de suprafață, stratul suport de spumă trebuie să aibă în jur de 10 cm. În acest fel salteaua va asigura o fermitate medie cu o susținere îndeajuns de fermă, undeva între 5-7.

Întreținerea saltelei

Pentru ca o saltea să își păstreze proprietățile în timp și pentru a rezista cel puțin cât recomandă producătorii, ea trebuie întreținută. Întreținerea saltelei este poate la fel de importantă ca și alegerea în sine. Iată mai jos 4 sfaturi pentru întreținerea saltelei.

1. Accesoriile saltelei

Există tone de accesorii diferite pentru saltea, dar cel mai important dintre aceste accesorii de dormit este, fără îndoială, suportul saltelei, care poate fi la fel de important ca o saltea bună. Aceste accesorii de dormit acționează ca un amortizor uriaș, luând o mare parte din uzura și greutatea pe care le-ați pus pe saltea, îmbunătățind confortul și sprijinul. Recomandăm o coardă cu arc sau fundație cu componente din oțel în interior, deoarece acestea sunt mai puțin probabil să se rupă în timp.

2. Cadrul de pat

Pentru a vă menține calitatea saltelei, cumpărați-vă și un cadru de pat solid, care poate găzdui atât o saltea cât și suportul pentru saltea. Asigurați-vă că rama patului are suportul central recomandat de garanția saltelei. Suporturile de centru sunt de asemenea vândute separat, dacă aveți deja un cadru de pat sau șine de lemn. Atenția la cadru să nu fie prea larg, astfel încât salteaua să aibă joc mare în el. Maximul de toleranță e 1 cm în jurul saltelei.

3. Rotiți salteaua

Pentru că ne petrecem în medie 8 ore pe zi pe saltea adică aproximativ 3000 de ore pe an, oricât ar fide rezistente materialele din care este făcută, salteaua se va deforma. Deci măcar odată la 6 luni schimbați poziția saltelei și/sau întoarceți-o pe cealaltă față.Acest lucuru este valabil în cazul saltelelor ce au o construcție simentrică în profil, nu cele cu suprafețe cu fermitate diferită. În cazul acestora din urmă salteaua trebuie rotită astfel încât să alternați poziția capului cu cea a picioarelor. Veți asigura astfel o uzură uniformă a saltelei și orezistență mai îndelungată.

4.Protecție

Folosiți o pilotă de protecțiepentru saltea în permanență. Lichidele potsă afecteze calitatea stratului superior și implicit calitatea somnului. Mai mult decât atât lichidele ce se scurg ăn interior pot provoca mucegai. Rețineți că salteaua nu o puteși spăla ca pe un cover deci întreținerea ei este mult mai dificilă.

Sperăm că acest ghid despre cum sa  alegi salteaua văva fi folositor în decizia viitoare  de cumpărare. Până la urmă calitatea somnului este un factor esențial în calitatea vieții și asta face din saltea una din cele mai importante piese de mobilier de dormitor.

Like & Share 🙂

2 COMENTARII

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here